Vorbele stricate intineaza sufletul si atrag diavoli

Nu va lasati inselati: “Tovarasiile rele strica obiceiurile bune”. (I Corinteni 15, 33)

Aceasta zicere a Apostolului Pavel a fost repetata de ata­tea ori, incat a devenit proverb, cei mai multi ignorandu-i provenienta. Aceasta idee poate fi gasita si in Vechiul Testa­ment, in proverbele lui Solomon:

„Cel ce umbla cu intelep­tii intelept va fi, dar cel ce umbla cu descreieratii, asa va fi cunoscut“ (Proverbe 13, 20).

Totusi, nu ne putem alege singuri societatea in care ne miscam. Uneori viata ne pune in contact cu anumiti oamenii impotriva vointei noastre si, asemenea lui Lot, ne chinuim asistand la fapte nedemne. Ce-i de facut cand conditiile de viata ii pot face pe unii sa ajunga intr-o tovarasie nefasta?

Acestia trebuie sa se fereasca nu numai de desfranare, ci si de superficialitate. In societate, notiunile si conceptiile ajung sa fie intr-atat de falsificate, incat tinerii, supunandu-li-se fara sa vrea si fara sa bage de seama, isi schimba putin cate putin orice ideal inalt si orice nazuinta nobila. Raul nu-i mai revolta, binele nu-l mai pretuiesc, ca altadata.

Şi cartile proaste, atat de multe astazi, pot fi considerate „tovarasii rele”. Ele nu fac decat sa zugraveasca in cele mai atragatoare culori raul, stimuland imaginatia pentru tot ce este mai urat si mai degradant, intinand curatia mintii.

Exista insa o tovarasie rea care se tine dupa unii si in singuratate: tovarasia gandurilor rele prin care ii ispiteste duhul raului, asa cum L-a ispitit pe Hristos in pustie.

„Doamne, Tu, Cel ce l-ai invins pe Satana, izbaveste-ma si pe mine de rau! Apara-ma cu iubirea Ta, intareste-ma cu puterea Ta, infrange si spala cu biruinta Ta intinaciunea sufletului meu!”

 

Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu-Cel-Preainalt?(Marcu 5, 7)

Duhul raului, duhul trufiei, duhul satanei nu poate avea nimic in comun cu duhul cel bland al iubirii lui Hristos; focul nu se poate face niciodata una cu apa; nici intunericul cu lumina, nu exista nimic care sa le lege. Tot ce exista in noi necurat, rau, pacatos, fuge in mod instinctiv din fata lui Dumnezeu. Ne apropiem de Dumnezeu numai in clipele noastre cele mai bune, luminoase si numai cu acea parte din noi care se simte atrasa catre El si care tind sa-L imite.

Ce vorbe teribile! “Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu-Cel-Preainalt?” Duhul satanic al tagadei si rautatii si-a rostit singur sentinta prin aceste cuvinte. Sa ne fie si noua ca un teribil avertisment, care sa ne opreasca de a mai merge pe drumul pacatului. Fiindca, de indata ce am facut primii pasi, ne va fi greu sa facem cale-ntoarsa, vom simti repulsie fata de tot ceea ce este sfant si curat, ne vom da seama cu groaza ca nu mai avem nimic in comun cu acel chip luminos pe care l-am avut inaintea ochilor – chipul lui Hristos.

Sa cadem inaintea Lui, sa-L imploram sa ne atraga la Sine, prin puterea Sa, sa reaprinda in noi flacara iubirii din iubirea Sa cea dumnezeiasca, pentru ca, recunoscandu-ne cu seriozitate pacatosenia, nimicnicia, sa cadem la picioarele Lui lepadandu-ne pentru totdeauna de acel duh al rautatii, care, in nebunia sa, a cutezat sa ne indeparteze de Mantuitorul lumii.

 

Cuvantul lor va roade ca o cangrena. (II Timotei 2, 17)

Rostind aceste cuvinte, Apostolul Pavel se refera la treptata si inevitabila raspandire a raului, din pricina palavragelii fara rost (“desartele vorbiri”). Cei ce se vor lasa “antrenati” de ele vor fi ”impinsi tot mai mult spre necredinta”, spune Apostolul.

Orice rau moral actioneaza distructiv. Cand cedam unei patimi, ea devine un atribut al fiintei noastre si nu mai suntem in stare sa-i stopam evolutia. Ne obisnuim cu mare usurinta cu raul, care fie ca se strecoara pe neobservate in viata noastra, fie ca ne ia in posesie treptat, asemenea unei stihii careia nu i te poti opune. Obisnuinta incepe sa ne roada “ca o cangrena”, ajungand sa ne istoveasca puterea, putin cate putin. Niciun fel de eforturi omenesti, niciun fel de mijloace „pamantesti” nu sunt in stare sa opreasca raspandirea raului.

Nu ne putem face robii raului si sa ramanem nepedepsiti. Fiindca putem transmite aceasta robie si celor din jurul nostru, contaminandu-i de bolile noastre. Din cauza noastra vor suferi si altii, iar raul va deveni nu numai cronic, ci si molipsitor.

Infectia se transmite cel mai usor prin cuvinte, cum spune Apostolul Pavel. Raul produs de cuvinte este imperceptibil, surd, inevitabil, care poate fi comparat cu o cangrena care roade treptat. Obiceiul de a ne deda „desartelor vorbiri” ne abrutizeaza auzul si capacitatea de a percepe realitatea, incat nu ne mai sperie monstruozitatea pacatului, care ni se strecoara in suflet pe nesimtite, ca o otrava.

Cine stie, s-ar putea ca odata, in ceasul mortii, la judecata lui Hristos, un suflet care si-a aflat pierzanie din pricina acestei infectii, sa ne arate pe noi ca pe unii care ne-am facut vinovati de acest dezastru. Si va trebui sa raspundem pentru toate inaintea lui Dumnezeu.

“Pune, Doamne, straja gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele” (Psalmi 140,3).

Sfantul Ioan Gura de Aur ii aseamana pe cei cu gura sloboda cu porcii!

„Nu vedeti porcii cum se scalda in murdarie? La fel sunt si cei care injura! Ce poate fi mai murdar decat cuvintele scarboase pe care le rostesc cei ce injura?“

Groapa deschisa grumazul lor, cu limbile lor viclenesc, spune Scriptura (Psalmul 5, 9). Mormant deschis, pentru ca acesta imprastie putoare si murdarie. Altfel spus, fiecare cuvant rau iesit din gura omului este insotit de putoare, intinandu-i sufletul. Ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om (Matei 15,11), ne spune Insusi Hristos. Si atunci omul pute ca un mormant deschis.

Aceasta duhoare, ce iese din gura unui astfel de om, se imprastie si la cei care-l asculta

„la fel cum se intampla cu mormantul. Tu il deschizi, dar mizeria si duhoarea le gusta si cei care sunt cu tine!“

Un parinte induhovnicit urmarea o discutie intre alti parinti (monahi). Si observa ceva demn de luat in seama: cand discutia se invartea in jurul temelor duhovnicesti, cobora un inger si-i lauda pe parinti; cand discutia se abatea spre lucruri desarte, ingerul pleca si veneau porci care se invarteau printre ei. Scotea duhoare si mizerie ce-i murdarea pe parinti. Si parintii, ca monahi ce erau, nu injurau, nu huleau si nu vorbeau murdarii. Totusi ingerul curat pleca si veneau porcii imputiti (diavolii).

Daca si simpla flecareala ii indeparteaza pe curatii ingeri si-i atrage pe necuratii diavoli, ganditi-va ce legiuni de demoni vin cand se vorbeste murdar si cu cat se pagubeste sufletul!

„Vorbele stricate intineaza sufletul si atrag diavoli.”

Nu doar pateaza sufletul, ci il imputesc!