Astăzi, în rătăcirea duhovnicească care pe toţi ne pătrunde, a căuta şi a păzi adevărul în cele despre mîntuire este din ce în ce mai anevoios. Adevărul este persoana lui Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Acest Adevăr, omul modern, „omul nou” nu îl mai primeşte, îl reinterpretează după criterii umanistraţionaliste, căutîndu-l în puhoiul de filozofii, doctrine, studii, ştiinţe, experimentări etc., croindu-l după chipul şi asemănarea lui decăzută. Vorbind despre „dumnezeul” lumii moderne, Părintele Serafim Rose spune că „omul modern [a creat] un nou dumnezeu, un dumnezeu modelat cît mai fidel după tiparul noilor vremuri, preocupat de ştiinţă şi afaceri; de fapt una dintre intenţiile primordiale ale gîndirii moderne a fost aceea de a confecţiona un asemenea dumnezeu”. Aşadar oamenii şi-au schimbat nu doar gîndirea despre Dumnezeu, ei au schimbat însuşi „dumnezeirea” de care se vor conduşi, născînd un „nou dumnezeu” care se deosebeşte vădit de Dumnezeul Vechiului şi Noului Testament cunoscut şi iubit de creştini. Acest „dumnezeu” nu reproşează făpturii încălcarea Scripturilor, nu mustră păcatul, nu pedepseşte reaua credinţă, nu ceartă fărădelegea. Dimpotrivă, iubeşte împotriva adevărului, uneşte împotriva dreptăţii, înlătură muceniceasca jertfelnicie în Hristos prin promovarea împăcării cu rătăcirile necredincioşilor, îndrăgind global şi nivelator întreaga suflare. Nu indispune, nu supără, nu deranjează. Nu cere şi nu impune un singur Domn şi Dumnezeu, un singur crez, un singur botez, o singură învăţătură de credinţă, o singură Biserică, un singur adevăr – viaţa şi moartea pentru Hristos.
Acest „dumnezeu liberal” care îngăduie şi pune totul mai presus de vieţuirea în dreapta credinţă şi de mîntuire, executînd conştiincios ceea ce cere democraţia şi societatea, nu este Dumnezeul Apostolilor şi al Mucenicilor – Hristos Cel Răstignit şi Înviat – Adevărul veşnic. Este vicleana marionetă care, supunîndu-se orgoliului îndreptăţirii şi revendicărilor, reformelor, inovaţiilor şi tuturor capriciilor şi ră zvrătirilor „drepturilor omului” – supune şi manipulează el însuşi prin aceasta pe cei ce au lepădat povara Crucii, străduindu-se să ofere omenirii chipul veşniciei şi al desăvîrşirii în ţinutul blestemat al neodihnei acestei lumi pămînteşti. Iată cum locul Celui hulit şi batjocorit, lepădat şi alungat dintre oameni pentru preamarea Sa iubire întru dreptate este luat astăzi în conştiinţa societăţii de stăpînul veacului şi al întunericului, de cel ce neizbutind odată să fie „dumnezeu” se strecoară astăzi blînd, duios şi compătimitor în sufletele ateilor „religioşi”, apostaţilor „creştini” şi nihiliştilor „ortodocşi” care cred în mincinoasele făgăduinţe numite: pace, dragoste, libertate, toleranţă, reconciliere, linişte, bucurie, fericire, dezvoltare, confort, progres, cultură, artă etc.
Acest „dumnezeu” al falsei dumnezeiri, anti-dumnezeiesc, anti-evanghelic, anti-ortodox, sfidează Predania şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, înlătură din vieţuirea creştinilor dogmele, canoanele, rînduielile Bisericii lui Hristos. Unui astfel de antidumnezeu i se închină astăzi omenirea, în numele lui se organizează întrunirile ecumeniste, de la el cerşesc mîntuirea creştinii şi doresc pacea păgînii. El va dărui unitatea tuturor „religiilor” şi confesiunilor, în duhul lui grăiesc ecumeniştii Bisericii, pe acesta îl aşteaptă în Ierusalim, dinainte de Hristos, evreii şi toate popoarele. Această „entitate” lipsită de identitate teologică şi neîntemeiere dogmatică, ce împrumută cameleonic numele tuturor dumnezeilor popoarelor pă gîne dar şi al adevăratului Dumnezeu Iisus Hristos, este din ce în ce mai prezentă în întreaga lume, făcîndu-se simţită pînă şi în gîndirea majorităţii ierarhilor, preoţilor şi teologilor Bisericii, atinşi de duhul lumesc al acestor vremuri.
Ascunsă îndărătul numelui Iisus Hristos însă în duhul acestei „divinităţi” (pentru participanţii creştini) se organizează astăzi conferinţe, seminarii inter-religioase şi se să vîrşesc rugăciuni şi slujbe „comune” în care participanţi sunt nu doar creştinii, ci toţi cei ce „cred” şi au o „religie”: evrei, budişti, hinduşi, musulmani, iar dintre creştinii eretici: protestanţi şi neoprotestanţi, catolici, greco-catolici, monofiziţi şi monoteliţi – fapte fără precedent în istoria Bisericii! Iată că la astfel de adunări nelegiuite sunt prezente şi Bisericile Ortodoxe locale, care prin declaraţii îndrăzneţe şi surprinzătoare aduc complimente necredincioşilor, încheie cu rătăciţii apostaţi înţelegeri potrivnice Dumnezeieştilor Dogme, Cinstitelor Canoane şi Sfintelor Soboare Ortodoxe. Pe temeiul unei astfel de împăciuiri antihristice se organizează anual excursii, tabere şi pelerinaje patronate de: centrele de turism bisericeşti, laice or aparţinînd cultelor, confesiunilor şi religiilor„surori”, itinerarii ce includ vizitarea aşezămintelor şi lăcaşurilor neortodoxe precum: temple, moschei, sinagogi, „biserici”, domenii, „catedrale”, case de rugăciuni, centre umanitare etc.; se aduc elogii culturilor, tradiţiilor şi spiritualităţilor eretice şi păgîne în publicaţii bisericeşti; se publică teze şi tratate ce acomodează Ortodoxia după noile direcţii teologice elaborate în cadrul întrunirilor ecumeniste; se creează noi criterii de canonizare alcătuindu-se noi sinaxare, se reconsideră necesitatea acriviei după noi principii minimalizînd importanţa şi durata posturilor, se temeluiesc noi sărbători şi hramuri; se aduc inovaţii umaniste în iconografie; se cenzurează texte şi se revizuiesc rînduieli din cărţile de slujbă: Liturghier, Molitfelnic, Ceaslov, Minee etc.; se difuzează emisiuni „spirituale” ce au ca scop mediatizarea „noii conştiinţe religioase”, ecumenizînd masele neştiutoare; se stabilesc premii şi burse de studiu în ţările protestante şi catolice pentru tinerii teologi ortodocşi. Acestea şi multe altele sunt păcatele ecumenismului, acesta este marele păcat al noii ortodoxii eretice – „biserica ortodoxă ecumenistă”. De aceste păcate au fugit în trecut adevăraţii creştini, împotriva lor au grăit şi au mărturisit Sfinţii Mucenici, împotriva lor au vieţuit Cuvioşii, cu aceştia au avut de luptat Sfinţii, împotriva lor se cuvine să vieţuiască şi să grăiască adevăraţii creştini de astăzi. Iată aducem de faţă graiurile Sfintelor Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi, graiuri nicicînd învechite ori îmbătrînite, graiuri prin care Biserica, precum odinioară la fel şi acum este datoare să închidă gurile ereticilor dinlăuntrul şi dinafara ei.
Astfel în această lucrare sunt prezentate după învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Pă rinţi felurite ră t ă ciri istorice şi contemporane numite religii şi credinţe, precum şi otrăvitoarele erezii creştine numite „culte şi confesiuni”. Sunt combătute de Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe ritualurile, cinstirile şi toate obiceiurile păgîne şi „ecumeniste” ce se pretind cinstitoare de Dumnezeu; sunt arătate ca lipsite de adevăr toate învăţăturile lor; sunt vădite ca locaşuri ale falşilor dumnezei bisericile, moscheele, templele, sinagogile şi casele lor de rugăciuni; sunt arătate ca netrebnice toate adunările şi slujbele lor; sunt date anatemei şi afurisite toate binefacerile acestora. Creştinii ortodocşi vor afla aici adevărul despre falsa şi adevărata iubire, pace, reconciliere, toleranţă, comuniune; despre a ş a-zisele tradiţii, doctrine, patrimonii şi valori „comune”; despre cine este adevăratul Dumnezeu şi care sunt locaşurile unde este cinstit după dreapta credinţă şi bunacuviinţă; despre ce ne „uneşte” şi ce ne desparte pe noi ortodocşii de toţi ceilalţi oameni religioşi ori nu; despre ce şi cît avem dreptul să păstrăm ori să cedăm din credinţa Sfinţilor noştri; datorită că ror motive primim ori refuzăm a fi în comuniune cu credincioşii altor religii. Între cititorii acestei broşuri, unii mai scrupuloşi, contrariaţi de cele arătate, probabil că vor condamna atitudinea noastră „răuvoitoare”, chiar exclusivistă, acuzîndu-ne de intenţii de „dezbinare, schismă ori diversiune” împotriva unităţii Bisericii.
Acestora le amintim că unimea şi unitatea Bisericii constă în păzirea întreagă şi nevătămată a învăţăturilor dreptei credinţe ortodoxe lăsate nouă de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi iubitori de Hristos, iar nu în spectrul aglomerării pan-religioase însufleţite de duhul reformelor globalist-nivelatoare. Dezbinaţi de Biserică sunt toţi cei ce cugetă „osebit de Sfinţii Bisericii”, cei ce înlocuiesc dreptatea şi adevărul cu „comuniunea şi unitatea”, cei ce sacrifică „reconcilierii” dogmele şi canoanele, punînd „binele comun” mai presus de jertfirea pentru dreapta credinţă. Aceştia sunt arhitecţii ecumenişti ai „valorilor comune” în care zeii şi dumnezeii îşi dau mîna spre făurirea „noii conştiinţe religioase” ce se îngrijeşte ca în viitor omul să se izbăvească de „păcatul nefericirii”, pricinuit de „fatalismul” vieţuirii în dreapta Credinţă Ortodoxă.
Marea adunare a falsului „dumnezeu” cere jertfe – iar acestea nu sunt doar „fiii pierzării”, ereticii, păgînii, evreii, ci în primul rînd ortodocşii creştini părtaşi gîndirii liberale, invitaţi să piară dîndu-şi sufletul pentru balaurul antihristic camuflat în „binele public” şi „fericirea comună”.
Ieromonah Martirie Păduraru
Tu ai credinta, iar eu am fapte... 